Dragi sportivi ( sport recreativ și nu numai),
Nu de puține ori constatăm, antrenându-ne în sala de fitness, că partenerul, colegul de aparat, sportivul pe langă care trecem în sală, emană un miros urat întepător!
De cele mai multe ori este o problemă de igiena ( nu se spală, sau nu iși spală echipamentul folosit cu o zi înainte), dar, în rare cazuri, poate fi și o problemă medicală.
Aș începe prin a exclude problemele medicale care duc la mirosul inadecvat al unei persoane și aș trece direct la „SPORTIVII” care uită de igiena proprie și/ sau de igiena echipamentelor sportive.
Pentru acestia am cateva reguli pe care ar trebui să le urmeze, pentru a nu îi deranja pe cei din jurul lor!
- FOLOSESTE ECHIPAMENT DE SCHIMB sau SPALĂ-TI ECHIPAMENTUL ZILNIC!
– ÎNCĂLȚĂRI CURATE pe care le vei folosi numai în sala de fitness ( nu și la fotbal pe teren, în curtea școlii, la plimbat animaluțul de companie).
Și spun acest lucru, nu pentru respectul pe care trebuie să îl acorzi personalului de curatenie care muncește pentru ca tu să gasești totul în ordine ci și pentru propriul tau respect!
– TRICOU DE SCHIMB (+ alte accesorii pe care ar trebui să le schimbi în vestiarul clubului de fitness).
NIMENI, nu vrea sa îți miroase tricoul transpirat de 10 zile!
Să vii cu echipament murdar la sală nu te face MARE SPORTIV, doar deranjezi pe TOATĂ LUMEA!
– MĂNUȘILE DE SALĂ se spală și ele ( nu de multe ori persoanele în cauză schimbă tricoul dar manusile MIROS, nu au fost spălate de la achiziție)
- IGIENIZEAZĂ APARATELE DUPA EXERCIȚII!
Este extrem de simplu să pulverizezi soluția de dezinfecție pe aparat și apoi să o stergi cu o laveta sau cu o bucată de hartie.
Un gest pe care trebuie să îl faci automat și pe care ar trebui să îl REPROȘEZI PERSOANEI care lucrează la aparate și nu o face!
Igienizând aparatele te PROTEJEZI PE TINE și pe cei din jurul tău!
- FOLOSEȘTE PROSOPUL la sala de fitness!
Da, de ce nu! Transpirația ta nu trebuie să ajungă pe aparatele de fitness.
Chiar dacă igienizezi după, numai ideea că tu ai transpirat pe ele poate să nu fie acceptată de multi dintre cei ce fac antrenament fitness alături de tine.
- PUNE TOATE GREUTATILE și ACCESORIILE LA LOC!
NIMENI nu este SCLAVUL TĂU, mai ales personalul de curatenie sau antrenorii din sală.
Dai dovadă de lipsă de bună crestere (nesimțire), iar disconfortul celor din jur este foarte mare, negăsind accesoriile la locul lor .
Am mai avea multe de spus, gen, nu mesteca guma și apoi să o lipești pe spatele aparatului, aruncă sticlele de apa, servețele, la cosul gunoi, nu le lasa aruncate, păstrează ordinea în vestiar, nu urina în dușuri,
TOATE LA FEL DE IMPORTANTE!
La EliteGym ținem la respectul fată de ABONATI și de accea vom aminti mereu aceste reguli care fac DIFERENTA ÎNTRE CLUBURILE DE FITNESS!